Domenii
  Top Expert
1 djbrain 44355
2 subofferul 5220
3 robica 4610
4 krystyana84 3980
5 elena2008 2690
  Top Statistici
Membri inscrisi 96837
Intrebari 35956
Raspunsuri 164738
  Contact
nume
email
Introduceti textul din imagine
(pentru evitarea spam-ului):
Numar random
 
introduceti mesajul
email admin: adip.at.myexpert.ro
Consultanta ISO, Audituri Interne - Business Advising Team
Vizualizare intrebare
Intrebare
bullet sociologie de delfinulalb
pe ce se bazeaza relatia sot sotie?
Tags:
5
puncte
2847
vizualizari
14-12-2010 18:48:09
Data intrebarii:
(0.00 - 0 voturi)
Ratings: 
Pentru a putea bifa optiunea de notificare in email in cazul adaugarii de comentarii la aceasta intrebare trebuie sa fiti logat.
Daca nu aveti cont, click Aici
Raspunsuri
Comentariul lui:
14-12-2010 18:52:24
Data:
In primul rand increderea reciproca trebuie sa stea la baza unei astfel de relatii.
Evident, sentimentele, in special iubirea, joaca un rol important, dar o relatie reusita trebuie sa ie fundamentata pe anumite valori si principii pe care cei doi le au in comun. 
* ComentariuVoturi: 3 Voteaza


Link sponsorizat

Comentariul lui:
14-12-2010 18:55:06
Data:
Conform Bibliei, relatia soţ-soţie ar trebui descrisă mai degrabă ca una ierarhică sau de egalitate?

Referatul biblic al Creaţiei, ne spune că Dumnezeu l-a creat pe om în urma sfatului dumnezeiesc, după chipul Său, cu menirea(vocaţia) de a deveni asemenea lui Dumnezeu:
Chipul lui Dumnezeu în om, constă tocmai în capacitatea de a ajunge la îndumnezeire, căci cine crede în Hristos sunt cei care cred în propria îndumnezeire.
Dumnezeu, care este întreit în personae, îl crează pe om ca persoană capabilă de a se împărtăşi de iubirea Creatorului, dar şi de a împărtăşi iubire. De aceea, Dumnezeu l-a făcut pe om dintr-un început bărbat şi femeie :” Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie” De aceea, “căsătoria ca legătură naturală pe viaţă între un bărbat şi o femeie seîntemeiază pe faptul că bărbatul şi femeia numai împreună alcătuiesc umanitatea completă” .
Din experienţa de toate zilele, s-a constatat că a fi singur nu este decât o suferinţă. Nici Dumnezeu nu este singur, pentru că El este iubire; şi când vorbim de iubire, în acest act sunt implicate mai mult de o persoană, adică trebuie să existe şi o a doua persoană căreia să-I împărtăşeşti iubirea.
Iubirea aceasta corespunde unei iubiri desăvârşite şi netrecătoare.
Învăţătura Bisericii noastre, afirmă că unirea dintre bărbat şi femeie este o taină. Conform învăţăturii biblice şi în special cea a Sfântului Apostol Pavel, cei doi soţi alcătuiesc un singur trup, căci:”De aceea va lăsa omul pe mama sa şi se va unii cu femeia sa şi vor fi amândoi un trup” .
Unitatea soţilor în căsătorie rezultă şi din faptul fizic al creării Evei din coasta lui Adam. Scoaterea Evei din Adam, înseamnă că Eva a fost cuprinsă virtual în Adam, înainte de aducerea ei distinctă la existenţă.
De aceea, bărbatul se împlineşte aşa de mult prin femeie, pentru că ea este cealaltă jumătate a speciei şi numai împreună cu femeia, bărbatul formează omul întreg şi numai în unire cu ea el se realizează ca bărbat. Dacă cei doi soţi nu se completează unul pe altul, nu se simt împliniţi.
Sf. Ioan Gură de Aur notează că Dumnezeu vorbind de doi, de bărbat şi femeie, de fapt vorbeşte de unul singur, iar Sf. Chiril din Alexandria spune că Dumnezeu a creat co-existenţa, această unitate umană, este o unitate conjugală.
Perechea umană din Rai, era o pereche conjugală, dar ea avea şi un har. Astfel, căsătoria avea de la început atributele unităţii şi indisolubilităţii.
Sfinţii Părinţi susţin în unanimitate că legătura dintre bărbat şi femeie în taina căsătoriei nu se poate face decât dacă cei doi se iubesc: “Cei doi se iubesc, pentru că se completează, pentru că nu-şi sunt uniformi. Iubirea nu se naşte între două suflete care sună la fel, ci care sună armonic.” Această iubire, trebuie să fie însă reciprocă, căci ea îmbogăţeşte pe fiecare pentru că primeşte şi dăruieşte la infinit. Taina căsătoriei este frumoasă. Pentru că fiind dragoste, ea este în acelaşi timp şi ajutor şi bucurie de celălalt şi răbdarea lui! Pentru toate aceste calităţi pe care le au cei doi soţi, Dumnezeu trimite harul Său, făcându-I puternici pe cei doi soţi în ispitele inevitabile unei vieţi de familie.
Scopul unirii prin Taina căsătorieia celor doi soţi, priveşte conservarea şi înmulţirea neamului omenesc după porunca lui Dumnezeu: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul!” , dar şi întrajutorarea reciprocă a celor doi soţi, ca remediu pentru singurătate.
După căderea în păcat, omenirea a fost condamnată la moarte, iar în firea omenească a intrat concupiscenţa. (plăcerea trupească). Legătura naturală a fost slăbită şi desfigurată în multe forme după cădere, pierzând prin acesta harul divin, dar totuşi, în esenţă legătura dintre cei doinu a fost desfiinţată.
Putem vorbi acum şi de un alt scop al căsătoriei şi anume acela de a pune frâu pornirilor vinovate care au început a se manifesta în firea omenească şi prin aceasta, potolirea concupiscenţei: “Din cauza desfrânării, fiecare să-şi aibă femeia sa şi fiecare femeie să-şi aibă bărbatul său” ; “Dacă însă nu pot să se înfrâneze, să se căsătorească. Fiindcă mai bine este să se căsătorească decât să ardă .”
Odată cu întruparea Mântuitorului Iisus Hristos, se reface din nou căsătoria dintre bărbat şi femeie şi o înalţă în ordinea harului, întărind aceasta prin participarea sa la nunta din Cana Galilei. Se afirmă direct revenirea căsătoriei la unitatea şi indisolubilitatea ei de la început.
Iisus consideră ca adultery pe cel ce-şi lasă femeia sa şi ia pe alta, sau pe cel ce o ia pe cea părăsită, deoarece socoteşte că legătura căsătoriei nu s-a desfiinţat între cel ce şi-a lăsat soţia sa, prin faptul că a părăsit-o. Aceasta o spune prin răspunsul pe care-l dă, la întrebarea dacă-I e permis cuiva să-şi lase femeia sa pentru orice pricină în afară de cea a adulterului. În răspunsul acesta, El afirmă unitatea celor căsătoriţi, bazat pe faptul că Dumnezeu a făcut pe om ca bărbat şi ca femeie şi deci cel ce se uneşte cu o femeie, se completează în mod atât de total cu ea, încât alcătuiesc o unitate. Dar unitatea aceasta, indisolubilă, alcătuită între bărbat şi femeie, fiind o unitate în planul uman, nu-I atât o unitate organică, fiziologică, ci o unitate prin iubire. Ea se bazează pe iubirea între două existenţe umane ce se completează pe plan trupesc, dar şi spiritual. Astfel, indisolubilitatea implicată în fire şi refăcută prin har, e şi o operă avoinţei celor doi. Deci, refacerea legăturii căsătoriei dintre un bărbat şi o femeie nu ar fi posibilă dacă nu ar fi o colaborare şi din partea subiecţilor. Această conlucrare a omului cu harul lui Dumnezeu, se numeşte sinergism.
Lipsa iubirii dintre cei doi, adduce cu sine plictiseala. Lipsa iubirii nu face altceva decât ca cei doi să-şi fie unul altuia instrumente de satisfacere a plăcerilor trupeşti. Aceasta se poate întâmpla numai acolo unde cei doi nu fac efortul de a transfigure şi spiritualize prin unirea sufletească unirea lor trupească. Un rol important în această spiritualizare treptată a legăturii dintre ei, îl are exerciţiul şi creşterea responsabilităţii unuia pentru altul. Iubirea creşte din exerciţiul responsabilităţiireciproce şi responsabilitatea creşte din iubire. Responsabilitatea aceasta se concretizează în fapte, în mijlocul societăţii, căci familia proprie nu poate fi slujită fără împlinirea unor îndatoriri în societate.
Taina aceasta a căsătoriei, are un caracter sacramental. Aceasta o mărturiseşte şi Sf. Apostol Pavel în Epistola sa către Efeseni, când face o asemănare între legătura dintre bărbat şi femeie, cu legătura dintre Hristos şi Biserica Sa: “Taina aceasta mare este, iar eu zic în Hristos şi Biserică” .
Plecând de la aceste afirmaţii, ne putem da seama că Dumnezeu nu este străin de relaţia prin căsătorie a celor doi. Ba chiar, putem spune că el este prezent în relaţia celor doi, iar prezenţa sa îi face pe cei doi să fie şi mai responsabili unul faţă de celălalt, îi face cu adevărat să conştientizeze că sunt personae care-şi păstrează libertatea, dă valoare nemăsurată partenerului de căsătorie. Pe măsură ce celălalt îşi descoperă adâncimea, devine mai transparent pentru Hristos, iar aceasta sporeşte responsabilitatea unuia faţă de altul. În felul ăsta, fiecare este pus prin celălalt într-o relaţie directă cu Hristos, fără ca libertatea, valoarea să se diminueze. Amândoi trăiesc pe Hristos, ca pe ce L-a dat pe fiecare celuilalt. În felul acesta, Taina unirii indisolubile între un bărbat şi o femeie, ca unire care se spiritualizează într-o comuniune tot mai profundă, este Taina în Hristos.
Sfinţii Părinţi susţin că unirea celor doi soţi în Hristos este o mică biserică, sau o parte a bisericii, căci şi Biserica se constituie din astfel de unităţi ale celor căsătoriţi prin Duhul Sfânt care suflă în Biserică. Astfel, Sf. Ioan Gură de Aur spune: “Când bărbatul şi femeia se unesc în căsătorie, ei nu mai sunt ceva pământesc, ci chipul lui Dumnezeu însuşi” , iar Teofil din Antiohia zice:”Deci a creat pe Adam şi pe Eva, pentru cea mai mare iubire între ei, ca să reflecteze taina unităţii dumnezeieşti.”
Femeia este omul cel mai apropiat de bărbatul ei şi reciproc şi aceasta pentru că îl completează.. Ei îşi sunt unul altuia deplin descoperiţi într-o totală sinceritate. Când cei doi au ajuns la o intimidate totală, prin copleşirea dragostei trupeşti de către cea spirituală, cei doi nu mai formează două personae, ci un singur om. Deci, nu poate fi vorba de o ierarhie, de o clasificare între bărbat şi femeie, pentru că în faţa lui Dumnezeu bărbatul este bărbat şi femeia este femeie. Astfel, căsătoria este un drum spre spiritualizarea celor doi soţi, nu numai în relaţia unuia faţă de altul, ci şi în relaţia cu ceilalţi oameni.
După învăţătura Sf. Apostol Pavel şi a Sfinţilor Părinţi, reiese clar idea egalităţii dintre bărbat şi femeie, căci după cum se exprimă Sf. Ioan Gură de Aur “Amândoi soţi sunt jumătăţi ale întregului. ” Şi unul şi celălalt, sunt purtător al chipului lui Dumnezeu, cu aceleaşi daruri creatoare şi cu aceeaşi responsabilitate.
Chiar dacă în Epistola sa către Efeseni, Sf. Apostol Pavel tratează o uşoară supunere a femeii faţă de bărbat, totuşi nu poate fi vorba de aşa ceva. Putem spune, aşa cum afirmă şi Sfinţii Părinţi, că femeia este egală, stăpână şi în acelaşi timp supusă bărbatului ei, pentru că este chemată împreună cu bărbatul ei să stăpânească pământul, căci amândurora Dumnezeu li s-a adresat cu cuvintele: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi îl stăpâniţi” .
Supunerea femeii faţă de bărbat, despre care vorbeşte Sf. Apostol Pavel în Epistola sa, nu este o stare de robie, dar nici o autoritate ce vrea să iasă de sub conducerea soţului, ci una care se armonizează cu el prin supunerea reciprocă faţă de Hristos care este capul Bisericii şi în acelaşi fel bărbatul este capul femeii. Dar aici nu este vorba de inegalitate, ci de funcţiuni diferite ale celor doi care nu pot unul fără altul.
În comentariul la Epistola Sf. Apostol Pavel către Efeseni, Sf. Ioan Gură de Aur afirmă că Apostolul Pavel nu vorbeşte numai despre dragoste, ci şi de altceva, şi anume despre supunerea şi team ape care trebuie să o aibă femeia faţă de bărbat, căci “pentru aceea l-a pus pe unul deasupra şi pe altul să se supună, tocmai ca să fie pace. Nu se poate să fie în casă fiecare de capul lui, nici toţi conducători, ci e nevoie de un singur conducător. ”Trebuie subliniat, că teama şi supunerea de care vorbeşte Sf. Apostol Pavel, nu implică o autoritate despotică sau de sclavie din partea bărbatului, pentru că femeia prin dragoste îşi depăşeşte statutul de supusă şi-l înglobează pe bărbat în sine. Ea devine cumva-de fapt, fiecare din cei doi-trupul întreg, rămânând totuşi supusă mădularului ei, capul. Este o taină, care se experimentează, nu se explică.
Aparenta stăpânire a bărbatului asupra femeii, este şi naturală, căci potrivit învăţăturii Sfântului Apostol Pavel, „nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat” şi „pentru că n-a fost zidit bărbatul pentru femeie, ci femeia pentru bărbat .” Dar pentru că supunerea şi stăpânirea nu trebuiesc înţelese în adevăratul sens al cuvântului, limitele stăpânirii supunerii între bărbat şi femeie sunt cele existente între Hristos şi Biserica Sa: „Pentru că bărbatul este cap al femeii, precum şi Hristos este cap Bisericii, trupul său, al cărui Mântuitor şi este. Ci precum Biserica se supune lui Hristos, aşa şi femeile bărbaţilor lor întru totul. ”
Dacă femeii i s-a încredinţat rolul supunerii şi bărbatului, în acelaşi fel, i s-a încredinţat rolul iubirii într-o măsură atât de mare, identică cu jertfelnicia:
„Astfel dar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe însăşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia sa pe sine se iubeşte, ”iar Sf. Ioan Gură de Aur spune: „Voieşti ca femeia să te asculte, după cum Biserica ascultă de Hristos? Îngrijeşte-te şi tude dânsa, după cum şi Hristos s-a îngrijit de Biserică. Chiar de-ar trebui să-ţi dai sufletul, sau, în fine, de a-i suferi orice, tu nu te da în lături, căci de a-i pătimi orice, totuşi nimic nu ai făcut în raport cu ceea ce a făcut Hristos pentru Biserică.”Aşadar, orice ar face un soî pentru soţia sa, niciodată nu ar putea să se ridice la înălţimea eforturilor lui Hristos pentru Biserica Sa.
În concluzie, acolo unde este dragoste, nu se pune problema autorităţii, iar cea care trebuie să guverneze într-o familie este iubirea. Şi chiar dacă femeii i s-a poruncit să se supună, ea nu trebuie să se simtă asuprită pentru că bărbatului ei i s-a poruncit s-o iubească.
Astfel, raportul dintre bărbat şi femeie, trebuie să fie unul de egalitate şi de respect reciproc, fundamentat pe porunca dragostei. Aceasta reiese din atitudinea pe care Hristos a avut-o totdeauna faţă de femeie, neacordând vreun privilegiu bărbatului. Ea are aceleaşi drepturi ca şi bărbatul, putând concluziona că Dumnezeu nu ar fi cerut femeii să se supună, dacă nu ar fi cerut, în acelaşi fel şi bărbatului s-o iubească, completând măsura supunerii.
Raportul dintre cei doi, cum spuneam, trebuie să se întemeieze întotdeauna pe dragoste, care a fost sădită de Dumnezeu în chiar firea omului. Dragostea este izvorul tuturor bunurilor într-o casă, este cea care asigură unitatea şi buna înţelegere în familie şi în societate, pentru că aşa cum spune şi Sf. Apostol Pavel, „Dragostea îndelung rabdă; Dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se cuprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. ” 
* ComentariuVoturi: 3 Voteaza

Comentariul lui:
14-12-2010 18:55:11
Data:
respect, incredere, restul vin de la sine 
* ComentariuVoturi: 2 Voteaza


Link sponsorizat

Comentariul lui:
15-12-2010 05:40:43
Data:
dragoste, respect,incredere si mai ales toleranta  
* ComentariuVoturi: 2 Voteaza

Comentariul lui:
26-09-2011 11:49:59
Data:


|÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷*>
| Nu uita sa acorzi punctele, daca am fost de ajutor. Multumesc anticipat.
| Apare buton "acorda punctele" in dreapta, la 24 de ore dupa intrebare.
|÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷÷*>
 
* ComentariuVoturi: 1 Voteaza

Link sponsorizat
Raspunde / Comenteaza
Adauga un comentariu / raspuns:
Va rugam sa selectati unul din campuri: Utilizator nou Utilizator inregistrat
Ataseaza fisiere» (Max 200KB)